Depresia, între cauză și beneficiu.



Nu există o altă tulburare psihică atât de răspândită, care să afecteze toate mediile sociale și grupele de vârstă și în egală măsură bărbații și femeile, fiind în contiunuă creștere.

Depresia și tulburările oralității

Din cauza privațiunilor orale precoce, copilul va rămâne cu tensiuni pulsionale nesatisfăcute, care vor fi punctul de plecare pentru reacții de invidie, ură, lăcomie, nerăbdare sau resemnare depresivă. Relațile interumane, în special cele de iubire sunt traite sub aspectul de a da și a lua, a dori și a primi. Posibila pierdere a persoanelor cu care se află în relații apropiate îi provoacă frica de a nu mai exista nimeni care să îl îngrijească la nevoie.

Depresia și dorința nesatisfăcută de simbioză

Depresia este strigătul tăcut după iubire. Viața pacientului este centrată pe căutarea unui obiect matern. Partenerul de iubire trebuie să anuleze lipsa de fericire de până atunci și să ofere mult dorita satisfacție. Din păcate orice partener este suprasolicitat de condițiile de iubire și pretențiile celui care suferă de deficit, se ajunge inevitabil la o mare dezamagire, adesea la faptul de a fi părăsit și apoi la repetiția aceluiași ,,joc". Uneori pacientul recurge la surogate de tipul mâncare, alcool, căutări spirituale ale vindecării, apartenența la diverse secte sau grupări, dependență de muncă. Pacientul înceracă evitarea problemei propriu-zise.

Depresia și SupraEu răzbunător.

Supraeul nu este integrat armonios în Eu este practic în conflict cu Eul pe care îl tratează ca pe un obiect. Supraeul, pacientului este în conflict cu Eul, așa cum tatăl sever este cu copilul său. Suraeul este mostenitorul genetic al instanței parentale. Omul respectiv a preluat în conștiința sa severitatea și ceea ce s-a jucat între copil și tată, se întâmplă acum în relația Eului cu Supraeul. Adultul are o agresivitate considerabilă față de autoritate, deoarece în copilărie autoritatea pretindea renunțarea la pulsiuni și îl pedepsea.

,,Supraeul ca agent al moralei părintești își îndreaptă împotriva Eului tendințele distructive care pedepsesc".

Depresia și deficitul de individuație

Un adult devine depresiv deoarece observă că nu este adult.

Mamele hiperprotectoare își mențin copilul mic și neajutorat. Mama-cloșcă exploatează și abuzează emoțional copilul ca înlocuitor de partener. Își obligă copilul la iubire eternă și îi construiește sentimente de vinovăție.

În contrast cu copilul mamei-cloșcă se află copilul neiubit, puțin acceptat, sărăcit emoțional care va resimți lipsa de afecțiune ca o vină proprie. Acesta consideră că nu este demn de iubire și prin urmare nu are dreptul de a trăi, se supune așteptărilor și dorințelor celor din jur.

Consecințele sunt asemănătoare. Teama de a trăi este definită de expresia: ,,Nu pot să traiesc fără tine, pentru că eu nu sunt adult". Criza lipsei de sens este evidențiată prin: ,,Nu pot să triesc fără tine, fără acceptarea și valorizarea ta îmi pierd sensul vieții, mă simt lipsit de valoare, mă prăbușesc în mine." Teama de vinovăție este explicată prin afirmații precum: ,,Nu am voie să trăiesc fără tine, pentru că a te părăsi înseamnă un păcat de moarte și eu voi fi pedepsit pentru asta."

Depresia și Sinele fals

Depresia este durerea ce nu poate fi reprimată și are la bază pierderea propriului sine.

Sinele fals impus de alții.

Copilului i s-a impus de către părinți un model de viață. Copilul nu este iubit pentru că există ci el trebuie să devină balerină, tenisman, fotbalist, star de cinema și abia atunci o să fie iubit. Acesta la răndul său îndeplinește sarcinile impuse de alții încercănd să umple golul ,,lipsei de sens".

Sinele fals - o soluție de necesitate găsită întâmplător

Atunci când copilul crește într-o atmosferă emoțională rece, ajunge la concluzia că niciodată nu ar putea ajunge la iubirea mamei sale. Își dezvoltă de timpuriu independența și caută comportamente care să il valideze în ochii celorlalți, de obicei arată o veselie exterioară în dezacord cu trairea interioară.

Sinele fals -o soluție de necesitate aleasă.

Copilul creează prin fantasmă o imagine idealizată a sinelui său. Persoana ajunge să se identifice cu acestă imagine care devine Sinele său idealizat. Adultul încercă permanent să atingă acel țel idealizat, dezvoltă o pulsiune de natură compulsivă care servește măririi propriei persoane. Acest Sine fals nu poate fi atins dar este lucrul de care depinde totul. Neatingerea Sinelui idealizat duce la autodisprețuire, ură și mânie impotriva propriei persoane.